Dr. Bronner’s, furnizor cu experiență de lichid igienizant pentru mâini, a ajuns, anul acesta, să își supra-verifice și super-cunoască produsul. Să îi exploreze atu-uri, vulnerabilități și versatilități și, cu puțin timp la dispoziție, ne poate aproviziona și pe noi cu tot spray-ul natural cu aromă de lavandă sau de peppermint de care avem nevoie pentru a traversa perioada cea problematică, precum și cu toate informațiile poate încă necunoscute despre unul dintre cei mai apropiați prieteni pe care 2020 ni i-a adus.
Să vedem:

! începutul trebuie fără doar și poate să fie afirmația că spălatul mâinilor cu apă și săpun este întotdeauna cea mai bună opțiune.
! lichidul igienizant este util atunci când duo-ul apă & săpun nu este disponibil și indiferent de performanță, ea nu o va echivala vreodată pe cea oferită de spălatul propriu-zis.
! esența igienizantului pentru mâini constă în ingredientul său activ. Pentru ca produsul să funcționeze, acesta trebuie să fie eficace și să fie prezent într-o concentrație potrivită.
! pe scurt, cel mai frecvent și util ingredient activ este alcoolul. Atâta vreme cât nu ne specializăm în chimie – etanol, metanol, izopropil – este esențial ca producătorul igienizantului ales să prezinte credibilitate.
Cum funcționează un igienizant pe bază de alcool
! cu o concentrație adecvată, un astfel de lichid ne ajută să ne păstrăm mâinile curate, în orice împrejurare.
! în fuga de zi cu zi, în călătoria cu avionul, oricând nu suntem acasă, indiferent de activitate – cu soluția spray, ne putem curața mâinile, iar totul este posibil fără folosirea substanțelor chimice de sinteză, grație formulei pe bază de etanol organic de înaltă calitate și valorificarea valențelor uleiului pur de lavandă organică si a celui de peppermint.
Cum folosim un igienizant pentru a fi eficace
! se acoperă complet suprafața palmei, dosului palmei și degetelor cu lichid igienizant.
! se masează uniform întreaga suprafață a mâinilor, până lichidul s-a evaporat complet.
! pentru nimic nu se întrerupe acest proces: ! nu se folosește prea puțin produs ! nu se masează prea puțin ! nu se șterg mâinile înainte ca produsul să se fi evaporat.
De ce 60% și nu 100% alcool?
! pentru că, atât de concentrat, alcoolul se evaporă înainte de a avea timp să acționeze.
! pentru că atât de concentrat, alcoolul usucă pielea atât de tare încât aceasta ajunge să se crape și să devină mai vulnerabilă infecțiilor.
! evident, o concentrație inferioară nivelului de 60% este insuficientă.
Un bun igienizant pentru mâini
! are printre ingrediente enumerat fie un nivel de alcool etilic de peste 60% fie un nivel de alcool izopropil de peste 70%.
! vine de la un producător competent și legitim (și pre-pandemie).
Igienizantul pentru mâini Dr. Bronner’s (Lavandă) pentru împrospătarea măștii (curate)
! dacă purtatul măștii a devenit o corvoadă într-atât încât un mic parfum de lavandă i-ar putea restabili vaga, dar vitala atractivitate, un puf din spray-ul natural Dr. Bronner’s o poate face mai prietenoasă, chiar aromoterapeutică.
















0 Comentarii