OFERTE

MAGAZIN

DESPRE NOI

BLOG

search_button
cart_button
my_account_button

Lumânările din ceară de soia și aromoterapia așa cum e firesc să fie, 100% vegetală

31 octombrie 2020   /   

 

Dacă ar fi să alegem, pentru acasă, între o variantă de origine vegetală (plus regenerabilă și biodegradabilă) și una derivată, alături de benzină, asfalt și diferite tipuri de uleiuri de uz industrial, din petrol, ce am alege oare? Răspunsul este, cel mai sigur, unul evident. Dacă rafinăm întrebarea și alegem să ne referim, precis, la o lumânare parfumată, conceptul arderii unui produs secundar extragerii hidrocarburilor de interes comercial major în dormitor, înainte de culcare, devine cu adevărat ridicol, ba chiar sinistru. Iar dacă nu am da importanță materiei prime din care este realizată lumânarea noastră cu, să spunem, lavandă, sunt șanse bune ca tocmai asta să facem. Căci majoritatea covârșitoare a lumânărilor, de orice tip, din majoritatea magazinelor de peste tot de pe glob sunt realizate din ceară de parafină.

 

 

Din fericire, există alternative. Și am auzit deja, cel mai probabil, de cea mai populară dintre ele – lumânările din ceară de ulei de soia. Chiar dacă nimic nu este vreodată simplu și nici chimia, știm prea bine, lumânările din ceară de soia sunt, fără doar și poate, cea mai bună alegere pe care o putem face în domeniu. Sigur că ne putem preocupa de impactul avut de către cultura plantei asupra solului și comunităților. Sigur că ne putem gândi la procesele chimice degenerative pe care căldura le determină asupra uleiurilor esențiale care parfumează delicata lumânare. Dar atâta vreme cât acordăm atenție unei mici liste de factori cu adevărat influențabili de alegerea noastră, putem, într-un meritat final, să accedem la mult-dorita relaxare într-o seară acasă, cu muzică în surdină și parfumul nostru preferat răspândindu-se cu lentoare prin încăpere.

Iată:

  • să ne asigurăm că lumânarea noastră este integral realizată din ceară de soia. Pentru modificarea consistenței sau a altor parametri, unii producători amestecă și ceară din parafină în compoziție.
  • să ne uităm la fitilul lumânării noastre. Alegerile sigure sunt cele 100% textile sau fitilurile din lemn. Dacă fitilul textil are un fir metalic în centru, este posibil ca acesta să fie toxic în sine sau, în cursul arderii, să producă emanații toxice.
  • să verificăm colorantul lumânării, acolo unde este cazul. El trebuie să fie unul natural.
  • să avem certitudinea că pentru parfum este folosit, într-adevăr, nimic altceva decât un ulei esențial natural, sau un mix de uleiuri naturale
  • să nu neglijăm natura și calitățile recipientului care conține lumânarea.

 

Acum că le-am parcurs pe toate, logica lor este suficient de evidentă pentru ca aplicarea, la cumpărare, să nu pară vreo corvoadă.

Iar lumânările cu înaltă ținută etică tind să fie de generație nouă în mai multe privințe și să dea dovadă și de enorm de multă creativitate, a se citi ,,motive de bucurie & surse de plăcere”, și să ne răsplătească, astfel, pentru alegerea făcută!

Lumânările de soia sunt găzduite, deseori, de minunat-lucrate și reutilizabile recipiente din sticlă, ceramică de la teracotă și până la porțelan, uneori chiar și metal.

Lumânările zilelor noastre vin, pe deasupra, în variante de parfum dintre cele mai ingenioase. Ne putem aștepta la lumânări cu parfum de cărți vechi, de rufe proaspăt spălate, de sare de mare, de roșii sau de pepene & rom!

Iar ce vom obține cu siguranță, atunci când alegem o lumânare din ceară de soia, este un produs simplu, sincer și care, prin natura sa, are o ardere lentă, la temperatură scăzută, care face, pe de o parte, ca o lumânare de acest tip să țină foarte mult și, pe de alta, ca în jurul fitilului să se formeze un mic lac de ceară pur-lichidă care înseamnă numai că parfumul acesteia se va răspândi cu atât mai eficient și mai suav în atmosferă. Un gest frumos din partea sa, nu-i așa?

Un delicat si totusi spectaculos exemplu de astfel de lumanari artizanale ne ofera twinkle.ro.

Parfumurile mai curand clasice – santal, vanilie – sau mai curand delicioase – iasomie, cirese, plus cele pline de bucurie, dedicate Craciunului, vin intotdeauna insotite de un mic mesaj pozitiv.

O veste la fel de buna este si aceea ca site-ul ofera si o serie de utile accesorii pentru lumanari si aromoterapie, in general.

Avand, astfel, totul la dispozitie, putem explora optiunile tentante ale celor 5 colectii Twinkle. Un foarte bun inceput ar putea fi o lumanare premium, cu fitil din lemn de artar!

0 Comentarii

Gama de  produse Dr. Bronner’s este acum si in Romania!

Produse cu cele mai pure ingrediente organice si Fair Trade. Fara conservanti, detergenti sau agenti de spumare!

CATEGORII

CAUTA ARTICOLE

0
    0
    Cosul Tau
    Inca 230,00 lei si ai Livrare Gratuita!
      Aplica cupon