Hair detox

Părul nu se poate spune că absoarbe chimicalele din produsele folosite pentru a-l spăla, a-l îngriji, a-l coafa și poate sfârși prin a ne face rău. Dar se întâmplă, în schimb, ca șamponul și balsamul să ni se scurgă pe tot corpul, ca parfumurile sintetice conținute să ne fie prezente în jur cu intensitate maximă cât suntem la duș și apoi, treptat diminuat, cel puțin ore după, sau ca aerosolii spray-ului fixativ să ne învăluie cu totul atunci când îl folosim, lăsând, în plus, în urmă un mai mic sau mai mare nor de poluare în întreaga încăpere.

Din alt punct de vedere, toate soluțiile cu ingrediente de laborator folosite ne fac părul colorat, moale, stălucitor, receptiv la styling și așa mai departe prin acțiunea unor substanțe, într-un fel sau altul, agresive. Și încă mai departe, creând o peliculă – în principal de siliconi – care împiedică penetrarea firului de păr de către nutrienții eventualei măști cu avocado și miere pe care o aplicăm.

Începem, poate, să ne gândim, astfel, să alegem alternative naturale și acolo unde pericolul chimic, ca să îl numim așa, nu este la fel de evident ca în cazul unei creme pentru ochi sau al unui deodorant.

 

Și succesul ține numai de răbdarea traversării celor câteva, probabil, săptămâni de anxietate a podoabei capilare în fața schimbării drastice de dietă. Detoxifierea lentă a regimului și pierderea treptată a încărcăturii de ceruri de silicon implică bad hair days. Iar perfecționarea noii rutine și alegerea noilor produse, puțină testare. Odată totul pus la punct, totuși, se poate respira cu ușurare. La propriu, în baia autentic aromoterapeutică a parfumurilor extractelor naturale și/sau a uleiurilor esențiale pe care le conține, să spunem, noul nostru șampon.

Dr. Bronner’s dispune de trei săpunuri-șampon care ne pot sta alături pe calea naturală. Săpunurile lichide și cele solide de Castilia și sugar soap-ul ne pun la dispoziție hrănire de calitate fără și altele. Oferă uleiuri de cocos, jojoba și măsline, și nu numai, complet benevol, integral benefic.

 

Optimizarea folosirii săpunurilor implică câteva informații legate de compatibilități cu tipuri de păr și rafinarea efectului pe care îl au asupra firului de păr. Vom vorbi despre asta pe larg, într-un nou material.

Între timp, însă, nimic nu ne împiedică să facem ce orice naturis are la îndemână:

  • putem modera temperatura apei și pe ce a aerului (folosit la uscare) pentru a încuraja sănătatea cuticulei.
  • putem să ne uscăm părul de la rădăcină înspre vârfuri, ținând capul aplecat, pentru volum.
  • putem să alegem un pieptăn sau o perie din materiale naturale.
  • putem să ne periem părul, cu scop terapeutic, îndreptând sebumul dinspre rădăcini spre vârfuri – de unde nu este de dorit, către unde este util, pentru hrănire.

 

Simplu și isteț. Sau poate că simplu este isteț.