OFERTE

MAGAZIN

DESPRE NOI

BLOG

search_button
cart_button
my_account_button

Curățarea tenului, simplu, ca pe (/cu) apă (micelară)

20 octombrie 2021   /   

Cu apa micelară este simplu. O spun dermatologii. Dacă din motive mai mult sau mai puțin personale, alte variante de curățare și/sau demachiere au avut până acum prioritate, pentru ten, este absolut vremea apei micelare. Pentru că apa micelară pur și simplu face excelent ceea ce ne dorim să facă, fără agresiune și, deci, fără a perturba funcția de barieră a pielii. Iar ca pielea să știe și să își poată îndeplini în continuare atribuțiile este un atu căruia chiar nu putem să-i punem preț.

Este o eroare de raționament să credem că, în cazul acneei sau excesului de sebum, o soluție cu acțiune mai incisivă este ceea ce tenul cere. Problemele de natură bacteriană pot fi mai curând redresate prin fortifierea florei proprii pielii. Iar pentru sebum nu este necesar nimic mai mult – poate numai mai multe aplicări ale apei micelare în decursul zilei, poate dimineața, precum și seara. Iar pentru problemele de natură bacteriană, avem și o soluție aromată – Săpunul de Castilia de la Dr. Bronner’s, cu ulei organic de tea tree – căruia îi mai spunem și micul tămăduitor aromatic! Uleiul organic de tea tree face minuni in cazul unor disfuncționalități ale pielii precum acneea sau dermatita, datorită compoziției sale magice, în cadrul căreia alătură uleiului organic de tea tree, uleiuri de cocos, măsline, sâmburi de palmier, cânepă și jojoba.

 

Apa micelară îngăduie microbiomului să își vadă cu dedicație de ale lui. Și îndepărtează impurități de tot soiul – sebum, machiaj, particule depuse din aer – fie că sunt vulnerabile la acțiunea apei sau la cea a uleiului. Căci, ne explică dermatologii – aceeași care votează pentru apa micelară nu ca trend ci ca pentru cea mai mare invenție pentru ten de la apa caldă încoace 🙂 -, sfera unei micele dispune de cele necesare pentru a capta deopotrivă apă și ulei (impure). Totul, fără a fi nevoie de a aplica presiune sau a agresa tenul cu discheta de bumbac îmbibată cu apă micelară. Micile molecule sunt capabile de acțiune la simplul contact cu suprafața pielii.

Mai merită știut că lichidul în care plutesc micelele poate avea profiluri diferite. Formule diferite. Și că poate fi adaptat tipului nostru de ten. Uscat. Gras.

 

Că există ape micelare – inclusiv integral naturale, da – cu vitamine, cu acid hialuronic, cu apă de trandafiri, care pot, așadar, face încă mai mult pentru ten. În linii mari, o apă micelară curăță, hidratează, tonifică. Dacă toner-ul, totuși, conține ingrediente de care știm că pielea noastră are nevoie, putem urma curățării micelare tonifierea specifică a tenului.

Acestea fiind spuse, cu apă suficientă și apă micelară pentru ten, putem considera fără a greși că facem mult și ceea ce trebuie pentru plenitudinea pielii noastre.

 

0 Comentarii

Gama de  produse Dr. Bronner’s este acum si in Romania!

Produse cu cele mai pure ingrediente organice si Fair Trade. Fara conservanti, detergenti sau agenti de spumare!

CATEGORII

CAUTA ARTICOLE

0
    0
    Cosul Tau
    Inca 230,00 lei si ai Livrare Gratuita!
      Aplica cupon