Tot ceea ce cumpărăm sfârșește, pe termen mai mult sau mai puțin lung, prin a fi aruncat. Chiar și obiectele de familie. Chiar și mobila scumpă. Chiar și, într-un fel, casele în care locuim.
Iar dacă privești cu ochi obiectivi în jur, o lume atât de îngropată sub gunoi încât trebuie abandonată nu este un scenariu imposibil de imaginat.

Iar pentru a ne detoxifia casa și obiceiurile, cu beneficii de timp, sănătate, bani și mediu, să aflăm ce ne poate spune Lisa Bronner despre subiect. Are ceva experiență. Personală. Și din perspectiva unei companii de 120 milioane dolari care a suferit, de asemenea, rigorile procesului și care acum se bucură (nu singură) de transformarea care a decurs de aici.
Un audit al gunoiului
Primul pas în direcția diminuării risipei este identificarea precisă a ceea ce compune această risipă, în gunoiul pe care îl generăm. Dacă o companie precum Dr. Bronner’s a putut să catalogheze conținutul propriilor pubele, pentru o gospodărie aventura este cu totul la îndemână. Atunci când știm ce aruncăm am făcut primul pas înspre a reduce cât aruncăm.
Cum putem arunca mai puțin? Avem mai jos, nici mai mult, nici mai putin de 11 soluții:
1. Cumpărând mai puțin
Logica este, aici, imbatabilă. Un obiect, văzut înainte de cumpărare, aduce bucurie, are o utilitate, un rost, sau este pur și simplu ieftin? Sau este pur și simplu disponibil? Cu toții putem cădea pradă cumpărăturilor bazate pe emoții, pe impulsuri. Un antidot eficient este să nu facem cumpărături când suntem obosiți, ne este foame sau suntem tulburați. Cumpărăturile după listă și cu buget aproximat în avans limitează, de asemenea, derapările.
2. Cumpărând de calitate
Calitatea este o calitate a produselor care previne nevoia cumpărăturilor frecvente. Un aspirator de bună calitate poate funcționa zeci de ani. Și este, desigur, reparabil. Unul de duzină va ajunge, din păcate, la gunoi înt-un an, poate doi. De câte aspiratoare aruncate să fie responsabilă fiecare casă în parte? Asta fără a pomeni de faptul că indiferent cât de scump este aspiratorul de calitate, comparat cu altele 5 ieftine, tot ajunge în avantaj. Iar raționamentul se aplică și hainelor, mobilei, chiar mașinilor.
3. Reparând
Un stoc de lipici pentru lemn, unul pentru pantofi și unul de uz universal. Un clește, o șurubelniță și un ciocan, plus ac și ață. Un set de urgență care poate salva multe. Inclusiv bani. Să coși un nasture, o cusătură deșirată, un tiv sau să te uiți la un aparat (care oricum nu mai mergea) nu sunt mari aventuri și nu implică mari riscuri. Iar google și youtube pot fi consilieri de nădejde pentru o groază de situații.
4. Cumpărând la mâna a doua
Menținând obiectele care merită (și asta depinde – vezi calitate și grijă – de noi) în circuitul folosirii este prietenos cu portofelul și cu planeta. Iar hainele de sărbătoare ale copiilor – pe care le îmbracă o singură dată până să le rămână mici – sunt un exemplu de primă mână de lucru pe care este păcat să îl arunci (sau să îl cumperi nou).
5. Făcând schimb
Haine, accesori, cărți, obiecte decorative, jucării, jocuri și puzzle-uri, gadget-uri de bucătărie sunt numai câteva tipuri de produse de care este păcat să bucure un singur om/o singură familie. Între prieteni, orice nu își mai găsește locul și este într-o formă bună poate deveni util și nou pentru un altul.
6. Dând mai departe
Hainele și tot soiul de obiecte necesare copiilor, mai ales atunci când sunt mici, plus echipamente sportive, cărți de școală sunt ideale pentru a fi oferite sau primite, atunci când le vine vremea. Prosoapele, cearșafurile sau păturile vechi pot fi utile la un adăpost pentru animale. Și bibliotecile, spitalele pentru copii sau organizațiile care se ocupă de persoanele defavorizate pot valorifica ceea ce nouă nu ne mai e de folos.
7. Oferind și decorând folosind consumabile
E, de asemenea, logic să nu încărcăm inutil nici casele prietenilor, prin cadourile oferite. Bilete, flori, prânzuri la terasă, un frigider umplut cu mâncare gătită pentru cine muncește mult și nu are timp sunt tot atâtea cadouri minunate care nu lasă (mai) nimic în urmă. Cât despre decorarea casei de Sărbători, de exemplu, putem folosi conuri de brad strânse la plimbare și tot așa.
8. Închiriind sau luând cu împrumut
Bibliotecile sunt locuri magice. Cărțile, mai bune decât terapia. Scaunele pentru o petrecere, cortul pentru camping și multe altele, în situații de acest tip, nu merită cumpărate.

9. Evitând obiectele de unică folosință
Plasele din pânză, cănile pentru cafea on the go, sticlele pentru apă reutilizabile, șervetele de bucătărie din bumbac sunt un bun început.

10. Limitând risipa de alimente
La nivel mondial, până la o treime din hrana cumpărată se aruncă. Este uluitor. Și în termeni de bani și privind munca, apa sau combustibilul presupuse. Putem evita să ajungem aici gândindu-ne în avans, făcând un mic plan al meselor și ingredientelor implicate. Vegetalele în surplus pot, apoi, fi incluse în supe, salate, puse pe pizza. Fructele pot alcătui smoothies sau îmbogăți iaurturi. Congelatorul poate contribui găzduind banane pentru viitoare banana breads, mere pentru plăcinte, roșii pentru sosuri, pâine pentru crutoane. Pentru cine stă la curte, nici compostul nu este o idee rea.
11. Reciclând aparatura
Reciclarea necesită un munte de resurse și, din acest motiv, nu trebuie să fie prima opțiune. Există, totuși, momente când ajunge să fie unica alternativă. Asta în ideea în care nu găsim, totuși, un atelier de reparații care ar putea dezmembra și folosi măcar parte din electronicele și electrocasnicele noastre.

















0 Comentarii