Splendoarea naturii, irizațiile verii, iubirea pentru ce este viu

Vara merită apreciată cât o avem. Chiar și în articole… Așa, ușoară cum este ea – când nu sunt 40 grade – este prilej de contact direct cu sursele vieții și ale frumuseții. Oportunitate de încântare, dar și de filosofare. Nu mult. Cât de ajungere la niște concluzii rapide, dar care să ne țină de cald mereu, și peste iarnă.
Viața de pe planeta noastră nu este aici pentru a ne furniza un background atrăgător și nici pentru a ne face să ne simțim centrul universului. Nu este nici umană și nu este nici angelică. Există în forme care, clar, nu au vreun avantaj direct evident pentru propria noastră existență. Ea, însă, este. Și dacă nu ar fi, zău dacă ar mai avea cine povesti. Interdependența magistrală care ne are drept cea mai barbară dintre verigi ar fi distrusă.

Așa că, din vină sau din plăcere, putem să stăm într-o seară de vară pe malul unui lac și să ne minunăm privind, spre exemplu, libelulele. Putem să luăm și copiii cu noi. După cum observa cineva, una dintre foarte puținele insecte pe care oamenii le plac, acestea sunt divin de grațioase, pe lângă frumusețea propriu-zisă a spatelui lor colorat și a aripilor translucid-curcubeice. Cunoscute în intimitate, însă, se dovedește că ne înșelăm amarnic.

 

Cu ochi remarcabili și un creier adaptat pentru a valorifica capacitățile acestora, libelulele surprind și analizează plus iau decizii prompte și corecte pentru 200 imagini captate în fiecare secundă. Omul face același lucru pentru 60 imagini pe secundă. Mai e, apoi, și cel puțin diferența dintre creierul nostru cu 100 miliarde neuroni și cel al libelulei, cu mai puțin de 1 milion.

Aripile cele ireale, superbe, sunt acționate individual de mușchi și se pot orienta și bate în orice direcție, plus atinge accelerări care egalează extraordinarul preciziei.

 

 

Libelulele sunt, astfel, prădători ultra-eficienți. Leii sau rechinii nu au nici pe departe rata de succes a micuței-dragon.

Din aceste motive, cele mai multe date științifice despre libelule par să aparțină armatei Statelor Unite, care le studiază pentru proiecte proprii pentru elicoptere și drone.

Și asta nu e tot. Viața la care noi asistăm, cea terestru-aeriană însumează numai câteva săptămâni. Libelula într-o formă incipientă, de nerecunoscut, chiar, numită nimfă, trăiește ani acvatic, în lacurile al cărei luciu noi îl studiem. Iar o versiune pe scurt sau simplificată a acestor faze sau a tranziției dintre ele nu există. Viața libelulei este, cu adevărat, formidabil de complexă. Și nu numai pentru o insectă.

 

Pentru a ne mai alina din uimire/oroare cu puțină poezie, să ne amintim de faptul că libelulele încep să ne aștepte, cu dansul lor, în fiecare vară, în jurul Sânzienelor. Iar frumusețea le este cunoscută pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, inclusiv în deșerturi, în zone reci din regiunea Cercului Polar de Nord și chiar până la altitudini de 3 700 m. Sunt, la urma urmelor, deopotrivă teribile și magice. Cam ca viața însăși.

Dragonfly, dragonfly, flutter into the sky…