Să vorbim despre… abdomen

 

Ne reîntoarcem la prietena noastră de yoga, Adriene  – cu portofoliul său impresionant de practici și atitudinea empatică, umană, față de practicant și tot bagajul acestuia, este, știm bine, imposibil, să nu găsim un mic set de exerciții care să atingă și vindece exact punctul nevralgic care nu ne dă pace. Ba chiar mai mult de atât, este destul de probabil să mergem pentru trup și să ne alinăm puțin și din suflet sau, poate, invers.

 

 

Suntem, și de data aceasta, pe mâini bune, așa că ne putem relaxa suficient încât să luăm în calcul ideea de a ne gândi la… abdomen. Stomac, abdomen – interior, exterior – burtică. Să nu ne fie teamă să o numim astfel. Fie că este rotunjoară sau ferm definită, burtică/belly, îi este cea mai, ei bine, demnă, completă, holistică descriere.

Fie că suntem femeie sau bărbat, aici vor ateriza poate primele semne adipoase ale fluctuațiilor hormonale, ale simplei înaintări în vârstă și, desigur, ale stilului de viață și obiceiurilor alimentare.

Și pur și simplu pentru că suntem om, cu un creier capabil, ba chiar antrenat să resimtă entuziasm, emoții sau anxietate, tot aici, ca fluturi în stomac sau, cu totul mai puțin plăcut, ca probleme digestive, se vor localiza și multe dintre manifestările fiziologice ale întâmplărilor și perioadelor pe care le traversăm.

Din aceste motive, dincolo de a o putea aprecia și înțelege, ea, burtica, ne stârnește, în cea mai bună ipostază, sentimente contradictorii și, de cele mai multe ori, impulsul imperios de a o detesta în mod profund sau, drept eschivă, de a încerca să uităm că există.

Nu este nevoie de vreun discipol de-al lui Freud pentru a ne putea dumiri că astfel de reacții în relație cu orice părticică a noastră nu sunt cea mai sănătoasă sau constructivă idee. Și, pentru a putea începe să îi dezlegăm misterele și, la propriu, pentru a ajunge să îi deznodăm blocajul, (ne-)am face foarte bine să inițiem legarea unei prietenii.

O putem face, după cum spuneam, prin intermediul prietenei noastre comune, Adriene Mishler. Iar propunerea ei, cea care ne cunoaște, în egală măsură, este de a face, împreună, sub 30 minute de yoga. Pentru yoga belly avem nevoie numai de o minte deschisă și de haine confortabile. De restul se va ocupa Adriene. Prin intermediul unor exerciții degajate, de respirație, și al unor poziții line și sublime care ne vor pune în contact cu zona noastră mediană, cu toate organele și încrengăturile musculare care o guvernează, vom sfârși, cel mai probabil, prin a ne cunoaște și, iată, prin a ne întregi, ca organism.

May you and your belly be happy!