Rafinatele bomboane… de casă – macaroons cu cocos & cacao

Sunt lucruri pe care le știm prea bine. Unul dintre ele este că pentru a traversa unele zile, mai mult decât altele, avem nevoie de bucurii sub formă comestibilă. Altul este că Dr. Bronner’s are o pasiune justificată pentru adaptabilitatea uleiului de cocos. Și altul este acela că tot Dr. Bronner’s are bunul obicei de a ne salva cu soluții naturale și cât mai ușoare. După ce ne-a salvat cu cele, cel puțin, 18 utilizări ale săpunului de Castilia, ne propune acum o rețetă gândită împreună cu natural foods chef, Julie Morris, colaboratoarea pe probleme culinare a echipei brand-ului californian – macaroons cu cocos și fulgi de cacao. Să ne punem pe (scurtă, lejeră și cu răsplată apetisantă) treabă!

Aceste macaroons sunt un deliciu și pot fi păstrate în frigider pentru până la 3 săptămâni. Fără lactate și fără gluten, pregătibile în avans pentru orice tip de ocazie, sunt mici-salvatoare, la datorie pentru gusturile oricui. Privind gustul, bogăția onctuoasă a uleiului de cocos este revigorant echilibrată de caracterul bucățelelor de cacao încărcate cu savoare.

macaroons cu cocos și fulgi de cacao
pentru 18 bucăți/aproximativ 9 porții

½ ceașcă de migdale crude
8 curmale medjool mari, fără sâmburi
1 ceașcă fulgi nucă de cocos uscată (neîndulciți)
2 linguri de ulei organic de cocos
3 linguri zahăr de nucă de cocos
¼ linguriță de sare de mare
3 linguri fulgi de cacao

Se combină migdalele și curmalele cu ajutorul unui robot de bucătărie.

Cele două se procesează până la legarea unui soi de cocă cu textură grosieră.

Se adaugă, apoi, ¾ ceașcă fulgi de cocos, precum și uleiul de cocos, zahărul de cocos, sarea și fulgii de cacao, și se continuă procesarea până toate ingredientele sunt bine integrate.

Acesta este momentul în care verificăm consistența aluatului – în mod ideal ar trebui să aibă o bună fermitate și să se mențină legat. Nivelul de umiditate al curmalelor este cel care influențează succesul cel mai mult, iar dacă observăm că este necesar, adăugăm, progresiv, câte o linguriță de apă, și repetăm procesul până atingem rezultatul căutat.

Sfertul de cantitate de fulgi de cocos păstrați se pun într-un bol. Formăm macaroons folosind o lingură de aluat și le tăvălim, apoi, prin cocos.

                         

Macaroons se țin la rece, în frigider, pentru 30 minute înainte de servire.