Poate că singurul fruct mai bun decât mărul este merișorul

Merișorul este un fructișor (destul de) rar. În varianta sa cunoscută la nivel mondial – chiar și celor care nu au gustat merișor vreodată – aparține speciei vaccinium macrocarpon, nativă Americii de Nord, cultivată în o mână de regiuni, și totuși vitală pentru sosul cinei de Ziua Recunoștinței. Ca vaccinium oxycoccus, merișor european, acesta aparține florei Europei Nordice și Centrale.

 

În România, dacă vrei să cunoști în pulpă și coajă această celebritate, ai la dispoziție, cel mai probabil, numai 3 variante. Merișor confiat (cu zahăr), de la supermarket. Dulceață de merișor, o delicatesă, de la băcănia bio. Și produse pentru îngrijirea pielii cu extract sau ulei din semințe de merișor, ingrediente prețioase, de la magazinul de cosmetică organică. Aceste produse stau, le fel de „mândre“ pe raft, ca și celebrul săpun de Castilia de la Dr. Bronner’s, creat tot din ingrediente organice și uleiuri esențiale, cu proprietăți similare produselor care conțin extract de merisor – oferă energie, ajută la eliminarea stresului, ne ajută să ne relaxăm și să începem ziua încrezători.

 

Rarul merișor nu este, însă, nimic mai prejos decât o legendă americană, intrinsec legat de istoria părții nordice a continentului și de cea a Statelor Unite, de asemenea. Populația nativ-americană Narragansett îi cunoștea și folosea proprietățile. Dar și, precursor al bucătăriei cu specific american, gustul. Astfel, înainte cu mult de Columb sau de europeni în general, merișorul era utilizat deopotrivă pentru proprietățile nutritive și curative și în context culinar, în pemmican, un preparat tradițional care conserva în untură carne uscată și fructe de merișor. În 1663, micul fruct apărea în o carte de bucate a coloniștilor. În 1703 delicat sos de merișor era servit la cina de inaugurare a anului universitar la Harvard. Iar în 1787 American Founding Father James Madison îi trimitea drept cadou lui American Founding Father Thomas Jefferson, într-un moment în care cel de-al doilea se afla în Franța, mere, nuci pecan și merișor.

Ar mai fi și un star al cinematografiei botanice, dacă așa ceva ar exista, căci specificitățile cultivării și recoltării sale sunt tot atât de uluitoare pe cât sunt de spectaculoase din punct de vedere vizual. Să menționăm numai că:

  • tufele perene ale merișorului aparținând fermelor cu istorie (există cultivatori chiar și la a 7 a generație <3) pot avea vârste de până la 65 ani.
  • ciclul de creștere al unui fruct durează 16 luni, iar asta înseamnă că pe ramurică se află, concomitent, recolta de anul acesta și recolta de anul viitor
  • plantele de merișor sunt inundate complet de două ori pe an, în fiecare an. O dată peste iarnă, pentru a le proteja de îngheț. Și o dată toamna, la vremea recoltei.

Dar farmecul și unicitatea merișorului pot fi explicate cu adevărat numai prin imagini.

Tot ceea ce primește, în termeni de grijă sau de notorietate, merișorul merită. Este complex-bogat în vitaminele C, E, A, K, B1, B2, B3, B6, în mangan, calciu, magneziu, fosfor și potasiu. Aceste fructe minune ofera energie, ajuta la eliminarea stresului, anxietatii si depresiei, oferind sanatate mentala si imbunatatirea memorie. Chiar dacă asimilarea acestora necesită consum frecvent, capacitățile antioxidante și antiinflamatorii par să se detașeze drept printre primele care ar putea fi validate de către studii.

Și a primit chiar și un cocktail. Cosmopolitan conține vodka, lichior, suc de merișor și zeamă de lime!