noi + săpun = love. noi + săpun solid = love, cu un plus de avantaje

Puține produse de îngrijire sunt cu adevărat indispensabile. Indispensabile în sensul că ar fi unul dintre cele 5 lucruri pe care le-am lua cu noi pe o insula pustie. Sau indispensabile, să spunem, într-o pandemie 🙂 Și, susținător al avangardei în toate, inclusiv în materie de cosmetice, minimalist, tradiționalist, ecologist sau câte și mai câte auto-definiri își poate atribui un suflet de om, în materie de chestiuni indispensabile, chiar și acesta se lasă influențat și de creier, iar răspunsul final reușește să nu fie crema antirid cu acid hialuronic, ci săpunul (solid). De ce săpunul? Asta este, totuși, evident. De ce solid? Pentru că ne este cel mai… solid aliat. Pentru că nimeni nu se vede, la urma urmelor, pe o insulă tropicală pustie cu recipientul cu pompiță așezat pe o frunză de palmier.

 

 

 

Și pentru că…

  • dacă ești pe acea insulă pustie (și nu ai un centru de colectare a plasticului prin preajmă) sau nu, săpunul solid este, din perspectiva ambalajului, cea mai verde opțiune.

                                                           

 

 

  • pentru că, pentru realizarea săpunului solid față de echivalentul său lichid se folosește numai 1/5 din energie.
  • pentru că săpunul solid este mai concentrat, iar asta înseamnă că ne ține mai mult, că este o mai bună investiție.
  • pentru că săpunul solid ne poate însoți în călătoriile cu avionul complet necenzurat.
  • pentru că, în varianta de Castilia Dr. Bronner’s, poate fi cu succes folosit pentru bărbierit, la spălat vase sau rufe.
  • pentru că, în aceeași puternică & delicată formulă Dr. Bronner’s, păstrează intact conținutul emolient de glicerină rezultat în mod natural în urma procesului de saponificație.
  • pentru că, în formula simplă și eficientă originală Dr. Bronner’s, săpunul solid de Castilia este potrivit literalmente tuturor și oricărui tip de piele (inclusiv de bebeluș).
  • pentru că există, la fel de fin și de hidratant și de chintesențial Dr. Bronner’s, în variante de parfum atât de variate încât nu sunt șanse să nu ne îndrăgostim.

                                                                                            

 

  • pentru că așezat printre rufe curate le parfumează în mod simplu și minunat, pentru că atunci când a mai rămas o simplă așchiuță de săpun o putem lipi de săpunul care o înlocuiește și avea o satisfacție simpatică dată de mica noastră utilizare performantă a resurselor, pentru că nu se varsă, pentru că îl putem folosi pentru a unge balamale care scârțâie, pentru că are o istorie documentată de aproape 5.000 de ani (iar în universul Dr. Bronner’s de peste 70 ani și în familia Bronner de peste 160 ani)

… plus pentru că iubim săpunul solid, iar el – menținându-ne curați, parfumați, igienizați, sănătoși și în viață, indiferent de severitatea contextului epidemiologic – ne permite – astfel –  să iubim!