Muzica, viciu fără de viciu

Muzica este viață. Puțini dintre noi am putea cu adevărat explica aceste cuvinte, dar foarte mulți am tinde să fim cu totul de acord. Nici oamenii de știință – din domeniul neuro științelor, anatomiei, antropologiei, muzicologiei sau chiar dintre cei care au conceput studii inter-disciplinare care să privească relația dintre muzică și creier sau dintre muzică și om – nu au pus cap la cap întregul spectru al reacțiilor pe care muzica le determină. Nu avem ipoteze solide nici legat de motivul pentru care am simțit nevoia, ca specie, să… ne apucăm de muzică de la bun început.

 

 

Dar, fără doar și poate, muzica ne mișcă.

! ne mișcă în sensul că poate declanșa, se speculează, impulsuri motorii – ținutul ritmului cu piciorul, dansul – pe baza suprapunerii conexiunilor cerebrale necesare procesării muzicii cu ariile asociate motricității.

! se leagă, se presupune, de cadența bătăilor inimii și de ritmul necesar pașilor, mersului, într-o legătură viscerală a atributelor care ne fac să fim vii și să fim oameni (bipezi și muzicali).

! oferă, desigur, fluiditate și sentimentelor. Atunci când ascultăm muzică ne simțim mai puțin singuri. Iar caracterul melodiei pe care o ascultăm poate avea o influență asupra stării de spirit, chiar și în cazul depresiei și al tulburărilor de dispoziție.

! muzica, pe deasupra, ne mai poate fi și terapie și supliment (non-alimentar). Datorită complexității activității cerebrale pe care o pune în mișcare, atinge zonele responsabile pentru memorie. Pacienții cu Alzheimer rezonează cu muzica preferată mult după ce alte tipuri de amintiri și informații nu le mai sunt accesibile. Cu cele responsabile de gestionarea mișcărilor, fiind un bun mijloc de recalibrare a funcțiilor atinse de Parkinson. Cu centrul vorbirii, furnizând o punte de legătură către re-învățarea acesteia de către pacienții care au suferit traume cerebrale. Cu zone legate de învățare, care permit copiilor care au început să studieze un instrument muzical să învețe limbi străine mai ușor.

! ce mai poate muzica dinamiza este și creativitatea plus funcționarea generală a minții. Indiferent de vârstă, ascultarea unor genuri muzicale noi sau încercarea învățării unui instrument eliberează resurse cerebrale altfel nebănuite.

Cu sau chiar și fără atestări științifice, știm că melodiile preferate pot promova eliberarea de hormoni ai plăcerii, similar ciocolatei, alcoolului sau sexului. Și mai știm prea bine și că muzica poate face totul mai bun. Ba chiar ne poate face și pe noi să dovedim o mai bună performanță în activitatea pe care o desfășurăm (cu o coloană sonoră potrivită). În linii mari, o dependență pe care ar fi bine să o cultivăm!

Cea mai veche atestare arheologică a omului ca muzician are aproximativ vechimea primelor picturi rupestre – 42-43 000 ani – și ia forma unui flaut realizat din os de pasăre. Cea mai recentă expresie melodică care ia pentru noi forma unui hit este cu totul personalizată. Totuși, nimic nu ar fi existat fără epoca acelui flaut fermecat în care din – oare vom înțelege vreodată – cine știe ce motive omul s-a apucat de o reală pierdere de vreme în termeni de supraviețuire.

La intersecția dintre contemporan și ancestral, drept perspectivă, precum și sursă de miraculoasă activitate cerebrală, să ascultăm ceea ce poate crea un om desculț, în iarbă, cu un pian și multă muzicalitate.