Cum spălăm câinele folosind săpun natural de Castilia

Există oameni care își iubesc animalul de companie aproape la fel de mult ca pe propria persoană. Și, deși nu avem declarații în sensul principal al cuvântului pentru a dovedi asta, avem induscutabile demonstrații de iubire din partea câinilor, pisicilor și nu numai care atestă, dincolo de orice îndoială, că sentimentele pot fi reciproce. Și de ce am folosi, atunci, orice altceva pentru a ne îmbăia sufletul pereche decât un săpun-șampon natural, atât de pur încât nu are vreun impact nociv asupra naturii – fie ea piele de bebeluș, floră sau… faună?

Este vorba despre săpunul lichid 18-in-1 Dr. Bronner’s, produs (aproape) universal, care curăță în profunzime, cu delicatețe, având si însemnate acțiuni emoliente și de hrănire și care, pe deasupra, poate  înmiresma și “cel mai obișnuit-al-jocului-prin-băltoace” cățel.

Ce ne va mai oferi este și o reală însănătoșire a vieții în familie. Cu sau fără restricții epidemiologice, omul urban petrece aproximativ 90% din timp în interior. Copiii, pe lângă asta, stau o mare parte din timp îmbrățișați cu animăluțul familiei sau jucându-se pe jos. Și nu că ar elimina expunerea, dacă nu ar face-o. Particulele existente în încăperi persistă perioade extrem de îndelungate în aerul pe care îl respirăm, reciclate de către aerul condiționat, plimbate cu noi și purtate de mici curenți de interior, dar rareori complet înlocuite de aer de afară, care nu este, evident, cu mult mai pur sau mai sănătos. Cu efectul static specific blănii, pisicuțe sau căței, înmagazinează particule de praf găsite prin toate cotloanele casei și, în cazul câinilor, aduc o parte din poluarea de afară înăuntru. Asta înseamnă că toată lumea – de la patruped la mic la mare – are de beneficiat de spălarea frecventă a blănii celui dintâi. Ce ar fi, apoi, cu atât mai benefic, ar fi să folosim un produs care nu emană el însuși tot soiul de tipuri de toxicitate în blana și pe pielea micuțului spălat și nici în aerul pe care îl împarte cu familia.

Să luăm exemplul lui Tucker Bronner și să învățăm un pic despre formula perfectă pentru o baie canină de excepție!

Chiar dacă, iată, câinii sunt candidații favoriți atunci când luăm în calcul spălatul animalului de companie, săpunul lichid 18-in-1 poate fi folosit cu succes și pentru pisici, păsări și, fanii produsului au dovedit-o, pentru specii dintre cele mai diverse – cai, vaci, capre, porci și llame (deocamdată).

Sunt necesare, evident, câteva precauții și sunt, desigur, utile câteva recomandări.

  • pentru câini, aromele cele mai potrivite sunt Peppermint, Eucalyptus, Lavender și, pentru cazurile de sensibilitate pronunțată, Baby-Mild
  • cantitatea folosită și nevoia (sau lipsa acesteia) de a dilua produsul depinde integral de specificul blănii animalului – lungime, densitate, capacitate de a reține apa – și de cât de murdară este aceasta
  • este bine de știut și că săpunul de Castilia omoară puricii. Chiar dacă nu este un tratament și nici nu omoară ouăle de purici, cu spălări frecvente, poate constitui o metodă naturală de gestionare a problemei atunci când soluțiile chimice nu sunt o opțiune.
  • chiar dacă este natural, săpunul, este clar, nu trebuie lăsat să pătrundă în ochii, nasul, gura sau urechile animalului

Să ne bucurăm, așadar, de o viață plină de iubire și de bucurii în brațele animalului nostru de companie. Una ne-umbrită de spectrul alergiilor sau problemelor mai serioase de sănătate cauzate de expunerea prelungită la substanțe de factură sintetică. Și să ne gândim că dacă până și site-ul Marthei Stewart recomandă o rețetă* de șampon DIY pentru câini folosind Dr. Bronner’s, soluție mai curată și mai versatilă este greu de găsit.

* Într-o sticlă se pun 4 căni cu apă, 3 linguri de praf de copt și 1/2 cană de săpun de Castilia. Se agită sticla pentru a se amesteca cele 3 ingrediente. Mix-ul – în funcție de situație – poate fi suficient pentru între 2 și 4 spălări. Păstrat într-un loc răcoros și departe de lumina soarelui, șamponul astfel obținut poate ține până la 6 luni. Cu timpul, ingredientele se separă, în mod natural. Tot ce este necesar pentru ca ele să se re-combine în amestecul lăptos pe care rețeta îl caută este să se agite bine sticla care îl conține.