3 scrub-uri DIY cu săpun natural de Castilia. Aroma? La alegere!

Există produse de îngrijire atât de simple ca principiu de acțiune încât e pur și simplu păcat să nu fie naturale și, pentru ceva plus de satisfacție și relaxare, să nu fie conturate în mini-formula perfect echilibrată de chiar noi, la noi acasă.

Lisa Bronner ne poate ajuta – cu expertiza cunoașterii îndeaproape a calităților unui extraordinar săpun natural, cu o curiozitate nativă și, desigur, cu o idee cât se poate de autentică legată de ce anume ar putea fi mai prietenos cu pielea și cu simțurile – în ceea ce este, să o recunoaștem, un produs de utilizare exclusiv feminină – scrub-ul corporal.
Să învățăm, așadar, din ce știe și a experimentat promotoarea conceptului derivat din DIY numit GIY (green-it-yourself)!

 

Drept cadou sau pentru uz personal, aceste scrub-uri sunt extrem de ușor de pus la punct, necesită ingrediente puține și accesibile și se dovedesc a fi extrem de utile și de atrăgătoare, mai ales în lunile mai reci ale anului, pentru chiar și cel mai minimalist dintre utilizatori.

Caracteristicile care le fac deosebite sunt utilizarea drept bază a unui săpun (spre deosebire de ulei), cu tot aportul emolient și, totuși, capacitatea sa de a lăsa pielea proaspătă și neîncărcată, și prezența uleiului de cocos (ulei, dar totuși…) care, fără a fi neplăcut de gras, exercită o excelentă acțiune terapeutică și, apoi, formează un film protector la suprafața epidermei.

 

Scopul exfolierii este, desigur, acela de a îndepărta celulele de piele moartă. Poate părea contraintuitiv că acest proces poate ajuta, per ansamblu, pielea să își păstreze integritatea, dar… Pielea moartă nu mai este elastică, nu se mai întinde, și imobilizează pielea vie și sănătoasă de dedesubt ca într-o chingă. Rezultatul este că atunci când facem mișcări care necesită o bună mobilitate a pielii aceasta este incapabilă de dinamica implicată și sfârșește prin a crăpa.

Pentru a elibera elasticitatea proprie pielii, trebuie să o exfoliem!

Scrub simplu, cu zahăr și săpun

Ingrediente

  • ¼ cană săpun lichid de Castilia Dr. Bronner’s
  • 1 ¼ cană zahăr (sau agentul exfoliant preferat)*

Instrucțiuni

  1. se toarnă săpunul într-un bol și se adaugă, treptat, zahărul, amestecând cu o furculiță, pentru a le încorpora bine
  2. se păstrează amestecul într-un recipient etanș – atât 😉

Scrub-ul cu zahăr și săpun după rețeta Jessicăi

 

Jessica Harvey, Marketing Project Manager la Dr. Bronner’s, a dezvoltat un scrub fantastic, îmbunătățind formula scrub-ului simplu cu zahăr și săpun. Drept alternativă la ingredientele sale – uleiul de semințe de strugure și cel de avocado – poate fi folosit ulei de cocos, cu mențiunea că acesta poate deveni solid atunci când temperatura ambientală este mai scăzută. Altfel, uleiul de avocado este pur și simplu extrem de sănătos pentru piele și dă scrub-ului o ușoară tentă verzuie. Pe de altă parte, uleiul din semințe de strugure, mai rar întâlnit, este un ingredient lejer, lipsit de culoare și de parfum.

 

 

Ingrediente

  • 1 cană zahăr organic de nucă de cocos (sau agentul exfoliant preferat)*
  • ¼ cană ulei organic din semințe de strugure sau ulei de avocado
  • 2 linguri săpun lichid de Castilia Dr. Bronner’s Peppermint
  • 2 linguri săpun lichid de Castilia Dr. Bronner’s Citrus
  • ¼ lingură ulei vitamina E organică (opțional, pe post de agent de conservare)

Instrucțiuni

  1. se pune zahărul într-un bol și se sfărâmă eventualele acumulări de zahăr folosind o furculiță
  2. se adaugă, alternativ, din ulei și, respectiv, săpunul lichid, amestecând temeinic, după fiecare pas, până la atingerea consistenței dorite
  3. se adaugă, dacă se dorește, și vitamina E, și se amestecă, totul, foarte bine
  4. se păstrează într-un recipient etanș, din sticlă

Personalizare

Se poate folosi orice combinație de arome ale săpunului lichid de Castilia, atâta timp cât cantitatea totalizează 4 linguri. O altă opțiune este cea a încorporării a 4 linguri de săpun baby-mild alături de 15-20 picături din uleiurile esențiale preferate.

Scrub cu cafea și săpun solid

 

Realizarea unui scrub folosind săpun solid are câteva avantaje – nu se varsă, este mai concentrat (95% vs 67% săpun) și nu implică vreun ambalaj din plastic.

Ingrediente

  • 2/3 căni zaț (de cafea) sau cafea măcinată (sau agentul exfoliant preferat)*
  • 1/3 cană săpun solid de Castilia Dr. Bronner’s mărunțit fin (dat prin răzătoare, de preferat)

Instrucțiuni

  1. se amestecă ingredientele bine și se păstrează într-un recipient etanș

 

 

 

* Tipuri de agent exfoliant

Aceștia sunt interșanjabili în cadrul rețetelor și pot face ca scrub-ul să fie mai blând sau mai ferm în acțiune. Alegerea se face în funcție de tipul de piele și de zona corpului vizată.

E util de știut și că un exfoliant mai fin, în scrub-urile lichide, va cere o proporție superioară de ingrediente lichide, în timp ce unul mai grosolan în textură va implica folosirea unei cantități mai mici de ingrediente lichide.

Praf de copt Acesta are un efect adițional de reducere a senzației de mâncărime a pielii provocate de cauze diferite și poate calma pielea inflamată. Ia forma unei pudre fine, foarte lejer abrazive.

Zahăr Acesta este, în plus, și un excelent umectant, furnizând hidratare pentru epidermă. Ca finețe, poate varia de la zahăr pudră și până la cristale. Comparativ cu sarea, zahărul pudră este mai puțin abaziv decât sarea fină.

Sare Aceasta poate furniza și o curățare de profunzime a porilor, detoxifierea pielii și reducerea inflamației. Privind textura, nivelul de abraziune este direct proporțional cu dimensiunea cristalelor. Sarea de masă este cea mai potrivită idee. Sărurile Epsom nu sunt compatibile cu rețetele propuse, întrucât sunt acide, ceea ce înseamănă că împreună cu apa (din săpunul lichid) formează o soluție acidă. Aceasta pornește apoi o reacție chimică cu săpunul alcalin, iar rezultatul este unul… să îl numim, nedorit. Sărurile Epsom pot fi folosite în crearea unui scrub pe bază de ulei de cocos.

Cafea Aceasta poate demonstra și proprietăți antioxidante și anti-aging. Plus că nu este solubilă în apă, deci își păstrează intactă capacitatea de exfoliere. Pentru început, chiar și cel mai fin zaț de espresso poate fi un foarte eficient exfoliant. Cafeaua măcinată mai mare poate fi o idee bună pentru călcâie sau coate.